-
Uleiul esenţial de Davana (Touch) de la doTERRA. Ce face cu adevărat unic acest ulei exotic
Nativ din Sudul Indiei, uleiul esenţial de Davana este unul senzual, cu o aromă care diferă de la persoană la persoană. În varianta Touch, uleiul esenţial de Davana de la doTERRA vine într-o sticluţă de 10ml, cu roll-on. Cunoscută şi sub numele de Dhavanam sau în Sanskrită Damanaka, planta este găsită în grădinile din India. Davana este cultivată pentru florile şi frunzele sale cu un parfum deosebit, care sunt utilizate în decoraţiuni, aranjamente florale, ofrande religioase şi, bineînţeles, pentru uleiul esenţial obţinut din ea. Planta este din familia margaretelor şi e înrudită cu Muşeţelul roman şi cel german, uleiul esenţial fiind obţinut prin distilarea cu aburi a florilor, frunzelor şi…
-
Uleiul esenţial de Tulsi – Holy Basil (Busuiocul sfânt) de la doTERRA. Cum poţi folosi “Regina ierburilor”
Uleiul esențial Tulsi doTERRA (Busuioc Sfânt) se obține din planta numită Busuiocul sfânt în engleză sau tulsi în diferitele limbi indiene, care este o plantă medicinală importantă în diferitele sisteme tradiționale și populare de medicină din Asia de Sud-Est. Tulsi este o planta medicinala considerata o planta sacra de catre hindusi in subcontinentul indian. „Regina ierburilor” În sistemele tradiționale de medicină, diferite părți ale tulsi – frunze, tulpină, floare, rădăcină, semințe și chiar plante întregi – au fost recomandate pentru tratamentul bronșitei, astmului bronșic, malariei, diareei, dizenteriei, bolilor pielii, artritei, dureroase boli oculare, febră cronică și mușcături de insecte. De fapt, dintre toate ierburile folosite în Ayurveda, tulsi este preeminent,…
-
Uleiul esenţial de Bergamot Mint (Mentă citronată) de la doTERRA. Ce proprietăţi unice are acest ulei deosebit
Extras din planta cultivata in India, Bergamot Mint nu este o specie de citrice, desi poate te-ai gandit la asta cand ai citit numele, ci o specie de menta cu aroma de bergamota. Desi face parte din din familia mentei, uleiul esential de Bergamot Mint are mult din chimia uleiurilor esentiale de Lavender si Bergamot, ceea ce ii confera proprietati unice. Bergamot Mint favorizeaza secretiile hormonale, sprijinind astfel o digestie corecta prin stimularea secretiei de bila si de sucuri digestive. Este suport pentru sanatatea intestinala, a colonului, a tractului urinar si a rinichilor si are efecte benefice in cazul durerilor de cap si de muschi ocazionale. Ajuta la echilibrarea miscarilor…
-
doTERRA Women`s Health Kit – Pachetul pentru sănătatea feminină
Concept Aproape toate functiile corpului unei femei sunt controlate de hormoni. Estrogenul si progesteronul sunt hormonii cei mai importanti care influenteaza sanatatea corpului feminin si echilibrul sau emotional pe toata durata vietii. Nivelul ridicat de estrogen in corpul femeilor tinere poate avea ca rezultat probleme cu menstruatia, iar producerea de prea putin estrogen poate cauza probleme reproductive si poate cauza probleme de sanatate la menopauza. Echilibrarea nivelului de estrogen va ajuta la temperarea modificarilor bruste in productia de hormoni lunara si fluctuatia de hormoni in timpul menopauzei. DoTerra a elaborat trei produse destinate acestui aspect: Clary Calm Monthly Blend for Women Bone Nutrient Essential Complex Phytoestrogen Essential Complex Se pot…
-
Ce beneficii aduce uleiul esenţial Lemon Eucalyptus din punct de vedere emoţional?
BENEFICII ÎN PLAN EMOŢIONAL Uleiul esenţial Lemon Eucalyptus curăţă reziduurile energetice, iar faptul că ajută la purificarea mediului sprijină de asemenea şi deblocarea de resurse mentale şi spirituale în fiinţa noastră. Din punct de vedere emoţional ne ajută la stabilirea limitelor sănătoase atunci când vine vorba de spaţiul personal. Ne protejează de energii puternice care vin din exterior şi ne dezechilibrează – un aspect foarte important în această perioadă, în care suntem bombardaţi de ştirile înficoşătoare şi putem fi uşor afectaţi de frică şi de alte emoţii negative. Aduce hotărâre şi consolidare atunci când avem nevoie să luăm decizii proprii, independente, legate de cursul vieţii noastre. Vă recomand să îl…
-
Ulei esențial de Copaiba comparativ cu uleiul CBD – o discuție cu Dr. Hill și Dr. Osguthorpe
Ai auzit de uleiul CBD? Canabidiol, cunoscut și sub denumirea de ulei CBD, este un canabinoid natural, ceea ce înseamnă că îți activează receptorii din sistemul endocanabinoid (EC). Sistemul EC ajută organismul să gestioneze reacțiile fiziologice la diferite tipuri de stres. În acest interviu recent, Dr. Hill și Dr. Osguthorpe discută despre modul în care funcționează CBD și îl compară cu uleiul Copaiba de la dōTERRA. Citeşte şi următorul aritcol: Legal şi mai puternic. La ce poţi folosi uleiul esenţial de Copaiba, “fratele mai mare” al uleiului de cannabis Dr. Osguthorpe: CBD ia cu asalt piața, fiind prezent în orice produs pe care ni-l putem închipui, de la mascara la gustări…
-
Colecţia cu uleiuri esenţiale pentru gătit de la doTERRA: Italian, Mexican, Tropical
Dacă îţi place să găteşti, această colecţie de uleiuri esenţiale pentru gătit va transforma mesele în familie sau cu prietenii în ceva cu adevărat deosebit. Fie că vorbim de un fel rustic inspirat din Toscana, de o fiesta mexicană sau de o petrecere tropicală, doTERRA te ajută cu o colecţie unică. Colecţia blendurilor pentru gătit de la doTERRA conţine trei amestecuri de uleiuri esenţiale care sunt fiecare o explozie de arome. Blendul Italian conţine ulei de măsline infuzat cu uleiuri esenţiale de Cimbru, Rozmarin, Busuioc, Măghiran şi Oregano – perfecte pentru carne, paste sau salate. Uleiurile esenţiale de Lime, Chimen, Piper Negru, Coriandru şi Măghiran în ulei de avocado aduc…
-
Colecţia uleiurilor esenţiale antice – dōTERRA Ancient Oils Collection: Myrrh, Frankincense, Galbanum, Hyssop, Cistus şi Common Myrtle
Colecţia uleiurilor esenţiale antice de la dōTERRA este inspirată de cultura şi oamenii din vremuri de mult trecute. Această colecţie, care include uleiurile esenţiale de Myrrh, Frankincense, Galbanum, Hyssop, Cistus şi Common Myrtle, vine într-o cutie de lemn ornată deosebit. Uleiurile din dōTERRA Ancient Oils Collection au fost folosite de cei mai importanţi oameni din istorie pentru beneficiile lor pentru sănătate şi pentru o stare de bine. Ce conţine colecţia uleiurilor esenţiale antice de la dōTERRA: Myrrh (Mir, Smirnă) 5ml Dovezile istorice arată că Mirul era atât de preţuit încât deseori valoarea sa era calculată la greutatea în aur. Smirna a fost folosită în istorie pentru beneficiile interne şi externe…
-
doTERRA Serenity™ spray pentru lenjerie. Transformă dormitorul într-o oază de linişte
Creează o atmosferă calmantă și liniștită cu spray-ul pentru lenjerie doTERRA Serenity. Acest amestec calmant, perfect echilibrat te ajută să îți transformi dormitorul într-o atmosferă de dormit ideală! Amestecul Serenity cu efecte calmante conține Lavandă, Cedru, Lemn de Ho, Ylang Ylang, Măghiran, Mușețel roman, Vetiver, Absolut de vanilie (păstaie) și Santal hawaiian. Pulverizează pe pernă sau pe cearșafuri înainte de a te culca, iar spray-ul te va ajuta să transformi orice încăpere într-un sanctuar liniștit. Beneficii primare Susține relaxarea și stările de calmare Formulat cu amestecul pentru serenitate doTERRA Serenity, spray-ul creează o escapadă perfectă prin aroma sa revigorantă și reconfortantă Lasă-te cuprinsă de o stare de relaxare înainte de…
-
Dropsuri cu Lemon şi Lime. Bucură-te de combinaţia de arome proaspete
Nimic nu se compară cu gustul răcoritor şi puţin înţepător de lămâie şi lime. Create cu uleiuri esenţiale pure de Lemon şi Lime, dropsurile sunt pline de aromele vesele, citrice ale acestora. Deosebit de proaspete, aceste dropsuri sunt o mică desfătare aromată care să îţi facă ziua mai luminoasă. Răsfaţă-ţi papiele gustative cu o combinaţie perfect echilibrată de arome acrişoare şi dulci. Exact la timp pentru sărbători, dropsurile cu Lemon şi Lime vin într-o cutie decorativă perfectă pentru masa ta sau pentru a fi oferite drept cadou. Fiecare cutie conţine 30 de dropsuri. Poti fi consumate de copiii de peste 5 ani şi adulţi. Ingrediente: Zahar organic din trestie, sirop…