Îţi va recomanda medicul să foloseşti uleiuri esenţiale? Un doctor cu experienţă spune care e principalul motiv pentru care s-ar putea să nu o facă


Un medic cu 15 ani de experienţă în domeniu şi cunoştinţe despre integrarea soluţiilor naturale în medicina modernă vorbeşte despre motivele pentru care un doctor sau medicul tău de familie ar putea să nu îţi recomande uleiurile esenţiale.

Dr. Brannick Riggs, fost profesor asociat la University of Utah College of Medicine şi director medical al grupului Revere Health, a răspuns la întrebarea “De ce ar spune nu un medic atunci când îi spui despre uleiurile esenţiale?”

“Provocarea este că majoritatea medicilor, inclusiv eu, nu ştiu totul despre fiecare supliment. Am pacienţi care aduc un supliment pe care îl iau şi vor întreba: “Este ok? Scrie pe el că trebuie să discut cu doctorul meu despre ele”. Şi nu voi avea nicio idee pentru că n-am văzut suplimentul până atunci. Uneori am timp să mă documentez şi să stabilesc că nu am un motiv de îngriorare cu ingredientele şi starea de sănătate a respectivului pacient. Dar, de multe ori, medicii nu au timp să se documenteze. Asta înseamnă că primul răspuns va fi să spună să nu le foloseşti. Pentru că nu au timpul necesar să determine dacă este sigur sau nu. Aşa că vor spune să nu-l iei pentru că nu ştiu. Acesta nu este răspunsul corect, dar e unul des întâlnit.

Unii medici se vor simţi ameninţaţi de faptul că oferi ceva diferit. Poate eşti primul pacient care îi spune că vrea să încerce uleiurile esenţiale pentru un motiv anume. Dar, poate eşti unul din 50. Şi după al 51-lea, medicul s-ar putea să vadă că poate e ceva cu aceste uleiuri esenţiale şi se va documenta”, a explicat Dr. Riggs.


Citeşte şi: De ce doTERRA – ce înseamnă uleiuri esenţiale pure şi de ce vrei să foloseşti doar aşa ceva


Potrivit acestuia, una dintre abordările care ar putea funcţiona este ca pacientul să meargă la medic cu unul dintre studiile ştiinţifice publice privind efectele uleiurilor esenţiale pure cu grad terapeutic şi să-i spună că vrea să încerce această soluţie.


Cumpără doTERRA din mgazinul online de AICI. Cumpără doTERRA la preţ de membru (25% reducere) prin crearea unui cont cu un click AICI.

Cu siguranta vrei sa stii mai multe despre uleiurile esentiale pure de la doTERRA, beneficiile lor, cum le poti folosi eficient, cum le poti testa gratuit si cum poti intra în posesia lor în cel mai avantajos mod. Scrie-ne un mesaj pe Facebook pe pagina Uleiuri esenţiale cu Simōna & Bōgdan sau la urmatorul link.


Despre Dr. Riggs

Dr. Brannick Riggs este vicepreședinte al inițiativelor clinice și președinte al Comitetului Consultativ Medical. Este medic primar specializat în medicină de familie. În timpul studiilor sale la facultatea de medicină, interesul său în medicina complementară și alternativă a crescut odată ce a început să studieze acest domeniu.

De-a lungul unei cariere remarcabile, Dr Riggs a devenit membru al Academiei americane de medici de familie, director medical al unui cabinet medical, al unui sanatoriu particular și a două grupuri de centre de îngrijire. Este demn de remarcat faptul că a primit premiul acordat de pacienți Patient’s Choice Award de șapte ori.

Motivația sa rezidă în pasiunea de a combina medicina modernă cu uleiurile esențiale, o nutriție corectă și exerciții fizice.

Brannick Riggs va fi directorul medical principal al clinicii doTERRA, care va oferi tratamente bazate pe uleiurile esenţiale pure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× Contactează-ne!