-
Ce spune ChatGPT despre beneficiile aromaterapiei şi ce studii citează în susţinerea efectelor terapeutice
Beneficiile aromaterapiei sunt cunoscute de mii de ani, iar ştiinţa a început să confirme tot mai multe dintre acestea. În acelaşi timp, într-o societate obişnuită să apeleze la soluţii sintetice, există un nivel de scepticism cu privire la valoarea terapeutică a uleiurilor esenţiale. Dacă experienţele sau informaţiile postate de noi pot părea subiective, am ales să apelăm la ChatGPT (un program de inteligenţă artificială) pentru o informaţie cât se poate de obiectivă. În primul rând, am cerut un răspuns clar la întrebarea “Ce este aromaterapia?”. Iată ce ne-a spus Chat GPT: “Aromaterapia este o terapie holistică care utilizează uleiuri esențiale extrase din plante pentru a promova sănătatea fizică și emoțională.…
-
Aromaterapie şi Terapie prin natură
Vă așteptăm sâmbătă la Ambasada, începând cu ora 11:00 AM, pentru a ne bucura de beneficiile Aromaterapiei și a Terapiei prin Natură. În cadrul celor 3 ore pe care le vom petrece împreună, ne vom folosi de toate cele 5 simțuri pentru a ne bucura de tot ceea ce natura are să ne ofere. Înscrie-te completând formularul de mai jos 𝗦𝗵𝗶𝗻𝗿𝗶𝗻-𝘆𝗼𝗸𝘂, 𝗙𝗼𝗿𝗲𝘀𝘁 𝗕𝗮𝘁𝗵𝗶𝗻𝗴, 𝗙𝗼𝗿𝗲𝘀𝘁 𝗧𝗵𝗲𝗿𝗮𝗽𝘆 𝘀𝗮𝘂, 𝗽𝘂𝗿 𝘀̦𝗶 𝘀𝗶𝗺𝗽𝗹𝘂, 𝗧𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗮 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗡𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮̆ În timpul anilor ’80, japonezii au dezvoltat „Shinrin-yoku“, concept ce s-ar traduce prin „baia de pădure“. Acest termen a fost inventat de către Tomohide Akiyama, care a observat că oamenii din Japonia aveau nevoie de natură pentru a…
-
Relaxat cu Adaptiv
„Calmant”, „relaxant”, „reduce sentimentele de stres”, „promoveaza sentimentele înalte”, etc. sunt termeni asociați în mod obișnuit cu utilizarea aromatică a uleiurilor esențiale și există destul de multe cercetări pentru a susține aceste afirmații. Dar cercetarea clinică cu privire la capacitatea uleiurilor esențiale de a ne ajuta să ne confruntăm cu provocările și să gestionăm factorii de stres zilnic – de a ne adapta – este destul de limitată. La Convenția Together din 2019, Nicole Stevens, Director de Cercetare și Formulare a Uleiului, a discutat despre modul în care echipa ei schimbă acest lucru cu un nou amestec propriu și mai multe studii clinice inovatoare (deși stresante). Amestecul calmant Adaptiv™ este…
-
dōTERRA Adaptiv şi importanța practicii mindfulness. Trei paşi simpli pentru a atinge starea de prezenţă
Atitudinea proactivă față de sănătatea mentală ne deschide calea către liniște și adaptabilitate. Acest lucru este mai simplu și mai validat științific ca oricând, datorită practicii mindfulness. Ce se înțelege prin mindfulness? Mindfulness este o practică de conștientizare a momentului prezent. A fi „mindful” înseamnă a fi prezent la un nivel superior, a conștientiza intens mediul în care te afli și ceea ce faci, fiind totodată capabil să reacționezi la ceea ce se întâmplă în jur. Oricine poate atinge starea de mindfulness, dar pentru a dezvolta această capacitate, este nevoie de practică dedicată! Există câteva metode care te pot ajuta să-ți cultivi abilitatea de a fi prezent. Știința din spatele…
-
Formular participare webminar LIVE ONLINE “Yoga şi Aromaterapie” pentru sănătatea întregii familii
Înscrie-te completând formularul de mai jos: (îţi cerem adresa de e-mail pentru a primi detaliile şi link-ul pentru conectare şi numărul de telefon pentru a-ţi reaminti de curs înainte de a începe)
-
STUDIU: Aromaterapia cu uleiul esenţiale de Muşeţel Roman poate îmbunătăţi starea de spirit
De ce ne întristăm uneori? Tristeţea la oameni este complexă, iar oamenii de ştiinţă încearcă de zeci de ani să vină cu modele eficiente de a ne ajuta să o înţelegem mai bine. Într-un studiu publicat recent, cercetătorii din China au examinat efectele utilizării aromatice a uleiului esenţial de Muşeţel Roman. Folosind un model de încredere, bine stabilit în psihologie, aceştia au descoperit că uleiul esenţial de Muşeţel Roman are efecte pozitive semnificative. Oamenii de ştiinţă au efectuat experimente suplimentare pentru a explica aceste rezultate. Stările emoţionale şi psihice adverse sunt adesea însoțite de dimensiunea și activitatea redusă a hipocampului, o regiune importantă a creierului implicată în învățare și memorie.…
-
Puterea stării de pace şi a motivaţiei. Cum îţi regăseşti pacea interioară şi puterea de a merge mai departe
Emoţiile au puterea să ne influenţeze felul în care percepem lumea – în sens pozitiv sau negativ. Ni se spune des că avem control asupra reacţiilor noastre, însă în mijlocul stărilor emoţionale puternice, asta pare foarte departe de adevăr. Cu toate acestea, e posibil să ne influenţăm emoţiile într-o direcţie mai pozitivă. Două dintre soluţiile în acest sens sunt blendurile de uleiuri esenţiale Peace şi Motivate de la doTERRA, care au beneficii unice. Acestea vin şi în varianta Touch, cu roll-on, gata diluate şi pregătite pentru a fi utilizate. Peace Touch Având arome florale şi mentolate, acest amestec de uleiuri esenţiale îţi oferă oportunitatea de a te deschide în faţa…
-
De ce să difuzezi uleiuri esenţiale pure în locuinţa ta? 4 motive pentru care vrei să începi să te bucuri de beneficiile lor
Uleiurile esenţiale pure de la doTERRA pot fi folosite aromatic, topic şi chiar intern, în funcţie de proprietăţile lor şi de nevoi. În afară de doar două, toate celelalte uleiuri şi amestecuri pot fi difuzate, pentru că astfel ne bucurăm de avantajele aromei. Puterea mirosului Simţul olfactiv este unul dintre cele mai puternice şi probabil că ai observat din proprie experienţă că unele arome sunt asociate cu aspecte pozitive, spre deosebire de altele (un exemplu e mirosul de pâine caldă şi cel de cabinet stomatologic). Corpul uman conţine peste 1.000 de receptori pentru miros, mai mulţi decât pentru orice alt simţ. Şi chiar dacă simţul olfactiv al omului nu este…
-
STUDIU: Efectele fizice şi psihologice ale aromaterapiei cu uleiuri esenţiale în cazul femeilor însărcinate
Este ştiut faptul că stresul din timpul sarcinii poate duce la depresie şi un risc crescut de naştere prematură şi greutate scăzută a nou-născuţilor. Hormonii de stres, transmişi prin placentă, pot cauza efecte neurologice în cazul copiilor, astfel că este important să se reducă stresul în cazul femeilor însărcinate. În ultimii ani, medicina complementară şi alternativă a devenit tot mai utilizată în scopuri de relaxare în societatea modernă, femeile gravide fiind printre cele care au folosit aceste metode, inclusiv aromaterapia. Citeşte şi următorele articole: Cum iti afecteaza uleiurile esentiale starea de bine Uleiurile esenţiale în sarcină. Ce soluţii naturale poţi folosi pentru sănătatea ta Un studiu efectuat la o clinică…
-
STUDIU: Aromoterapia şi meditaţia reduc nivelul de stres şi anxietate cu aproape 50%
Nu există niciun dubiu că oamenii se confruntă cu stări de stres şi anxietate mai mult ca niciodată. Totuşi, există în continuare o dezbatere privind cele mai eficiente metode pentru a manageria aceste stări. Oamenii de ştiinţă din Peru au realizat un studiu experimental pentru a vedea dacă aromoterapia combinată cu meditaţia sunt mai eficiente decât orice altă metodă singulară. În timp ce atât meditaţia cât şi aromoterapia au redus semnificativ, fiecare în parte, sentimentele de anxietate, când au fost practicate simultan efectul a crescut. Astfel, potrivit rezultatelor studiului, nivelul variabilelor de anxietate a scăzut cu procente cuprinse între 20% şi 47%. Citeşte şi 7 cele mai utile uleiuri esentiale pentru…