28. Trăiește #MAI inspirat


Am observat că sunt două tipuri de oameni în jurul nostru: unele persoane care rămân la fel, sau aproape la fel ani și zeci de ani de-a rândul, și unele care schimbă mereu câte ceva în viața lor.

Un anumit grad de constanță dă coerență și stabilitate vieților noastre și este de apreciat, dar capacitatea de a fi flexibil, deschis, de a te lăsa inspirat de lucruri noi, benefice, se dovedește în experiența noastră a fi un mare avantaj.


Lasă-te inspirat!

Când ne schimbăm și ne șlefuim modul de a gândi evoluăm și ne schimbăm calitatea vieții. Lecturile, experiența, credințele, lecțiile învățate din ceea ce trăim sau din ce trăiesc alții ne întregesc personalitatea, ne definesc și ne asigură un drum înainte, pe care îl putem face mai frumos și ușor și care ne poate aduce satisfacții nebănuite.

Spre exemplu, am putea spune că toți cei care sunteți aici și citiți articolele noastre, o faceți pentru ca v-ați lăsat inspirați, și ați fost deschiși spre a citi şi spre încerca soluții naturale care să vă susțină o stare de sănătate mai bună. Poate v-ați sprijinit sistemul respirator cu blendul Air, sau v-ati alinat durerea cu Deep Blue. Sau poate ați cautat soluții pentru diverse provocări pe plan emoţional și le-ați găsit cu ajutorul uleiurilor esenţiale.

Oricum ar fi, felicitări, ne bucuram că sunteți aici cu noi! Și noi am fost inspirati, la rândul nostru, sau la vremea noastră, am putea spune, de Simona si Dan (cărora le vom fi mereu recunoscători) să folosim Onguard, Air și Oregano pentru o răceală, apoi să ne comandăm pachetul Home Essentials, apoi să începem să împărtășim cu alte persoane reușitele noastre cu uleiuri și mai apoi reușitele noastre în doTERRA.

Un parcurs fantastic, și da, putem spune nu doar că s-au schimbat multe lucruri în bine în viața noastră, ci mai mult: că viata noastră este acum cu totul altfel decât înainte!


Inspiră-i pe ceilalți!

Ne place să credem că reușim și noi, la rândul nostru, sa facem lucrul acesta. La urma urmei ne-ar plăcea să știm că dăm mai departe din darul primit, și că imputernicim și alte persoane.

Și de fapt, credem că oricine poate face asta.

Poate că doar ai auzit de uleiurile esenţiale și nici măcar nu le-ai încercat încă, dar știi pe cineva care nu se odihnește noaptea – poți inspira persoana respectivă pur și simplu spunându-i ce ai citit tu despre Lavanda.

Poate că deja te bucuri de efectele benefice ale uleiurilor, și poți inspira pe cineva cu probleme digestive punându-i o picătură de Zengest intr-un pahar cu apă.

S-ar putea ca schimbarea pe care o vei aduce în viața lor să fie semnificativă, mai mare decât îți inchipui!

Poate că ai început deja să împărtășești soluțiile naturale și cu alte persoane și primești ca și noi regulat exemple de probleme rezolvate și mesaje de mulțumire.

Asta înseamnă că deja inspiri activ pe alții și ca îi poți încuraja și pe ei să inspire mai departe.

Felicitări, în toate aceste cazuri, ești deja parte dintr-o schimbare benefica aflată în proces de răspândire peste tot în lume. O întoarcere spre natural, sănătos, spre etic, transparent, o schimbare începută de o mână de oameni idealiști, făcută cu suflet, în beneficiul tuturor celor implicați în acest proces, fie că sunt angajați doTERRA, wellnes advocates, clienți, producători, cultivatori, fermieri locali, comunități dezavantajate șamd.

Există desigur multe idei, atitudini și conduite care merită împărtășite în lume, și suntem recunoscători să putem spune că această cultura doTERRA este unul dintre ele.

Dar nu va opriți aici! Fiecare om are ceva personal de transmis, frumos, unic și demn de dat mai departe!

Și amintiți-vă: lăsați-vă inspirați și inspirați pe alții la rândul vostru. Inspirația trebuie sa circule, se dă și se primește!


Cumpără doTERRA la preţ de membru (25% reducere) prin crearea unui cont cu un click AICI.

Vrei să afli mai multe despre uleiurile esenţiale şi produsele doTERRA? Scrie-ne un mesaj pe pagina Uleiuri esenţiale cu Simōna & Bōgdan sau la urmatorul link sau contactează-ne la 0751815657 (apel sau WhatsApp).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× Contactează-ne!