-
Tehnica “Ritualul pauzei”. Cum poţi folosi respiraţia şi uleiurile esenţiale pentru o stare de calm şi relaxare
Învaţă o tehnică simplă, pe care o poţi practica oricând şi de câte ori simţi că ai nevoie, cu ajutorul uleiurilor esenţiale pure. Tehnica se numeşte “Ritualul pauzei” şi e o plăcere să o practici, mai ales cu uleiurile esenţiale pure de la doTERRA. Ştim că pentru fiecare dintre noi stresul face parte din fiecare zi, dar există unele lucruri pe care le putem face pentru a-l gestiona. Iar unul dintre aceste lucruri este “Ritualul pauzei”. Urmăreşte clipul de mai jos sau instrucţiunile pentru a învăţa cum să practici această tehnică: 1. Ia uleiul esenţial preferat (poţi folosi ADAPTIV, Wild Orange, Balance, Peace, Serenity etc.) şi pune 1-2 picături în palmă.…
-
Cum să ai grijă de sănătatea mintală. 10 sfaturi utile şi cele mai recomandate uleiuri esenţiale pure terapeutice
În general asociem cuvântul “sănătate” cu corpul nostru fizic, dar sănătatea mintală este la fel de importantă ca şi cea fizică – ba chiar îşi pune amprenta într-un mod radical asupra primei, susţinând sau, dimpotrivă, sabotând funcţiile organismului. Sănătatea emoţională influenţează aproape toate aspectele vieţii noastre, de la cum luăm deciziile, cum interacţionăm cu alţii şi cum reacţionăm la situaţiile care ne afectează personal. Starea noastră de bine depinde, astfel, de cât de conştienţi suntem de sănătatea mintală şi de cum o gestionăm. Când înţelegi cum să faci faţă aspectelor negative din viaţa ta, sănătatea ta este pe drumul vindecării. Iată câteva idei de a-ţi îngriji sănătatea mintală: 1. Vorbeşte…