Ţine emoţiile puternice sub control cu puterea uleiurilor esenţiale pure. Cum îţi regăseşti pacea şi echilibrul
Una dintre cele mai puternice unelte pe care le ai la îndemână este utilizarea uleiurilor esenţiale pure pentru a ajusta şi gestiona stările emoţionale de zi cu zi. Indiferent ce stări îţi sunt provocate de circumstanţele unice pe care le trăieşti în viaţa ta obişnuită, aproape fiecare îşi doreşte să fie mai centrat şi liniştit. Blendurile Peace şi Balance de la doTERRA sunt amestecuri de uleiuri esenţiale pure care te ajută să faci faţă emoţiilor zilnice.
Dacă eşti o persoană care se îngrijorează tot timpul sau se simte epuizată dacă are de gestionat situaţii tensionate, probabil că uneori te simţi fără putere în încercarea de a te ajuta sau de a schimba situaţia. Cu ajutorul blendului Peace ai un posibil răspuns. Doar inhalând aroma acestui amestec de uleiuri esenţiale te poate readuce în poziţia de a gestiona orice vine spre tine.
Cum poţi să îl utilizezi:
1. Pune câteva picături într-un difuzor mobil (lănţişor, biluţe de lava, bilă de bumbac), având astfel la îndemână puterea a de contracara negativitatea, chiar dacă ai sau nu la tine sticluţa de Peace.
2. Difuzează Peace într-un difuzor cu ultrasunete dacă îţi este greu să adormi din cauaza grijilor şi a gândurilor.
3. Când te trezeşti şi ai în faţă o zi stresantă, aplică Peace pe tălpi, încheieturi şi zona inimii pentru a te simţi calm şi liniştit de la început.
Citeşte şi următorul articol: Chimia emoţiilor negative. De ce sunt atât de eficiente uleiurile esenţiale în combaterea tristeţii şi anxietăţii
Inclus în tehnica de masaj AromaTouch, Balance este un blend pe care trebuie să-l ai la îndemână. Creat cu scopul de a echilibra stările emoţionale, acest amestec conţine uleiuri esenţiale pure care funcţionează împreună pentru a aduce o stare de bine şi calm. Când este aplicat pe piele sau difuzat, Balance poate să aline stările de anxietate şi să creeze un mediu calm şi liniştitor – încurajând relaxarea.
1. Aplică pe încheieturi şi ceafă când te confrunţi cu stări de anxietate.
2. Înainte de a merge la culcare, aplică Balance pe tălpi pentru a avea un somn mai liniştit şi odihnitor.
3. Adaugă câteva picături de Balance pe sarea de baie şi în cadă atunci când vrei să faci o baie relaxantă.
______________________________________________
Cumpără doTERRA din mgazinul online de AICI. Cumpără doTERRA la preţ de membru (25% reducere) prin crearea unui cont cu un click AICI.
Cu siguranta vrei sa stii mai multe despre uleiurile esentiale pure de la doTERRA, beneficiile lor, cum le poti folosi eficient, cum le poti testa gratuit si cum poti intra în posesia lor în cel mai avantajos mod. Scrie-ne un mesaj pe Facebook pe pagina Uleiuri esenţiale cu Simōna & Bōgdan sau la urmatorul link.