Cum se păstrează corect uleiurile esenţiale. Sfaturile lui Dr. Scott Johnson
Uleiurile esenţiale sunt soluţii eficiente pentru a gestiona sănătatea noastră fizică şi emoţională, iar unul dintre principalele avantaje ale lor este faptul că putem să le folosim perioade îndelungate. Păstrate corect, uleiurile esenţiale îşi păstrează beneficiile terapeutice ani de zile sau chiar decenii.
Printre cele mai frecvente întrebări legate de uleiurile esenţiale este cea care priveşte păstrarea lor corectă şi utilizarea lor după mai multe luni sau chiar ani de când au fost achiziţionate.
Dr. Scott Johnson, Clinical Master Aromatherapist (CCMA) şi un expert în uleiuri esenţiale, autor al multor cărţi despre utilizarea lor în scop terapeutic, citează două studii care au arătat faptul că uleiuri esenţiale de Lavandă şi Mentă şi-au păstrat proprietăţile şi compoziţia chimică chiar şi după 70 respectiv 50 de ani.
“Există studii interesante care au analizat uleiuri esenţiale foarte vechi – decenii! De exemplu a fost un studiu în care s-a examinat un ulei esenţial de Peppermint vechi de 50 de ani şi au analizat compoziţia sa şi caracteristicile aromatice precum şi activitatea sa antiinflamatorie comparativ cu o mostră proaspătă de ulei esenţial. Această comparaţie a arătat că acest ulei esenţial nedeschis, păstrat bine într-un loc uscat şi răcoros timp de 50 de ani fie a egalat sau depăşit calitatea unui lot nou de ulei esenţial de Peppermint. Un alt studiu a arătat că ulei esenţial de Lavender vechi de 70 de ani avea foarte puţină oxidare, când s-a analizat mostra, pentru că uleiul nu a fost deschis şi a fost păstrat într-o manieră corectă. Asta ne arată că uleiurile esenţiale pot să ţină o lungă periadă de timp, chiar şi decenii întregi, dacă sunt păstrate în mod corespunzător”, explică Dr. Johnson.
Acesta punctează că cele mai mari ameninţări pentru uleiurile esenţiale sunt oxigenul, căldura, lumina şi razele UV, pentru că fiecare dintre ele pot să scadă valoarea terapeutică şi compoziţia unui ulei esenţial.
Sfaturile lui Dr. Scott Johnson:
- Păstraţi uleiurile în sticle de culoare închisă!
“Nu vrem să fie uleiuri esenţiale într-o sticlă transparentă sau de plastic, ci un maro închis, puteţi folosi chiar şi o sticlă de albastru cobalt, dar trebuie să fie o sticlă de culoare cât mai închisă”
2. Păstraţi uleiurile într-un loc întunecat şi răcoros
“Asta e foarte important pentru că le fereşte de două dintre ameninţări: razele UV şi căldura care pot să afecteze uleiurile esenţiale. Un alt lucru este să le depozitaţi departe de căldură şi expunere directă la razele soarelui. De exemplu nu vrem să ţinem uleiurile esenţiale pe marginea unui geam, unde pot fi expuse tot timpul la razele UV. Sau nu vrem să le punem lângă şemineu sau boiler sau orice de acest gen, unde există o sursă de căldură”
3. Transferaţi uleiurile folosite în sticluţe mai mici
“De exmemplu, dacă aveţi o sticluţă de 15ml şi aţi folosit jumătate din ea, atunci aţi putea să transferaţi uleiul esenţial într-una de 10ml. Sau dacă aveţi o sticluţă de 10ml şi aţi folosit jumătate din ea, puteţi să transferaţi uleiul esenţial într-o sticluţă de 5ml. Motivul este că asta va reduce cantitatea de oxigen care se află în partea de sus a sticluţei pe care o folosiţi. Asta va proteja uleiul esenţial de oxidarea care poate să aibă loc. Dacă ai un ulei esenţial oxidat şi îl pui pe piele este mai probabil să ai parte de o iritare a pielii. Asta e ceva ce cu siguranţă vrem să evităm să se întâmple”
4. Păstraţi unele uleiuri în frigider
“Luaţi în considerare păstrarea uleiurilor de citrice şi unele obţinute din
copaci, cum ar fi pinul sau chiparosul, care sunt uleiuri esenţiale bogate
în monoterpene, în frigider. Asta poate ajuta la păstrarea lor. Apoi, când aveţi nevoie să le folosiţi eu vă sugerez să le permiteţi să revină la temperatura camerei, înainte de a deschide sticluţa. Asta este mai puţin convenabil, dar poate ajuta la păstrarea acelor uleiuri esenţiale care sunt mai posibil să fie afectate de ameninţările despre care am vorbit anterior”
5. Verficaţi uleiurile înainte de utilizare
“Ceva ce mă întreabă unii: am uitat că am uleiurile esenţiale şi le-am lăsat în maşină, poate că sunt peste 30 grade afară, ar trebui să arunce uleiurile esenţiale? Căldura cu siguranţă poate să le afecteze, dar un lucru pe care poţi să îl faci dacă îţi uiţi uleiurile esenţiale în maşina încălzită sau într-un loc călduros, este să le laşi să revină la temperatura camerei înainte de a le deschide şi folosi. Unii indicatori că au fost afectaţi pot fi aroma diferită, aşa că dacă le mirosiţi şi mirosul nu este acelaşi, sau decolorarea. Aceste lucruri îţi pot indica faptul că ai putea avea un ulei esenţial afectat”
Îl puteţi urmări pe Dr. Scott Johnson în clipul de mai jos
Cumpără produsele doTERRA la preţ de membru (25% reducere) cu un click AICI.
Vrei să afli mai multe despre uleiurile esenţiale şi produsele doTERRA? Scrie-ne un mesaj pe pagina Uleiuri esenţiale cu Simōna & Bōgdan sau la urmatorul link sau contactează-ne la 0751815657 (apel sau WhatsApp).