-
Plimbare în lanul de Lavandă lângă Cluj
O bucurie pe care în ultima vreme reuşim să ne-o facem aproape în fiecare an este o plimbare într-o plantaţie de Lavandă. Peisajul e cu adevărat deosebit, plimbarea e liniştitoare şi movul florilor te îmbie la visare, iar pozele care ies sunt speciale, bune de privit tot anul, când vrei să îţi umpli sufletul de vară! Şi cu fiecare asemenea ocazie luăm uleiul de Lavandă cu noi să îl pozăm, îl redescoperim şi de reîndrăgostim de el! Timpul florilor de lavandă e scurt, dar in restul anului, în toate situaţiile în care avem nevoie de linişte şi odihnă, ne putem bucura de acest ulei esenţial, de esenţa calmantă a florilor…