Convenţia Europeană doTERRA “Beyond”. Despre două (+1) zile cum nu au mai fost

Pentru mine (Bogdan) este prima participare la un astfel de eveniment, după ce în 2018 doar Simona a avut şansa de a ajunge în SUA la Convenţia Globală doTERRA. Atunci ea s-a întors cu un entuziasm molipsitor, care m-a convins să demarăm acest proiect şi să ni-l asumăm, când foarte puţini o făceau la modul acela, mai ales în online.

Şi primul lucru pe care aş vrea să-l punctez este că – deşi nici nu mă aşteptam la altceva – nu a fost genul de eveniment la care liderii şi cei care se află în conducerea companiei să se etaleze cu locuinţe, maşini sau accesorii scumpe, cu care să “fure ochii” participanţilor. Zic asta pentru că da, vorbim despre un eveniment al unei companii de top pe piaţa de network marketing, o industrie în care se practică astfel de obiceiuri.

Dimpotrivă – am avut ocazia să vedem cum sunt sprijiniţi şi împuterniciţi oameni simpli, chiar săraci (dpdv financiar) să îşi câştige existenţa şi să nu mai fie vulnerabili. Pentru că vorbim despre copii, femei şi bărbaţi care au ca singură sursă de venit pământul pe care îl lucrează şi plantele ale căror îngrijitori sunt. Iar prin colaborarea cu doTERRA ajung să îşi depăşească condiţia. Să scape din ghearele traficanţilor ori a celor care îi ţin într-o sclavie modernă şi, mai mult, să le ofere copiiilor din comunitatea lor şansa la educaţie, la o meserie şi la libertate.

Am fost întrebaţi în ultima zi a evenimentului câţi am venit la convenţie datorită Co-Impact Sourcing. Câteva mâini ridicate doar… ei bine, am înţeles apoi cât de important e acest aspect şi va fi un punct de focus pentru noi de acum înainte. 

“Un obiect în repaos tinde să râmână în repaos şi un obiect în mişcare tinde să ramână în mişcare”

Este o lege fundamentală a fizicii, însă nu se aplică doar obiectelor. Se aplică la fel de bine şi în cazul oamenilor, în special a celor care demarează un proiect, în cazul antreprenorilor, liderilor şi celor care construiesc reţele de consumatori. Am simţit asta pe propria piele (buzunar, mândrie, speranţă etc.) şi e o lege atât de universală, dacă o privim în profunzime. Este la fel ca şi cartea “Secretele minţii de milionar” scrisă de T. Harv Eker – unde autorul vorbeşte despre bani, însă dacă citeşti cartea poţi înlocui cuvântul “bogat” cu “fericit”, “sănătos” sau orice alt ţes, scop ori dorinţă ai. Principiile se aplică la fel de bine.

Iar acest eveniment a fost o ocazie pentru mine – cum sunt convins că a fost şi pentru toţi cei din echipă – să primesc un imbold, o punere în mişcare ce are potenţialul să nu se încheie niciodată. Asta însă nu mai depinde numai de forţele exerioare, ci mai ales de cele interioare, care vor continua mişcarea.

A fost lecţia “zilei 0”, când am avut şansa să o văd pentru prima dată live pe cea care e considerată “inima” companiei, Emily Wright, o femeie care îşi pune sufletul pe tavă, dar o face cu o atitudine care te face să rămâi umil în faţa ei – un adevărat monument de perseverenţă, curaj şi asumare!

Şi să-l văd şi aud din nou pe Kary, un lider cu peste 20 de ani de experienţă, un milionar safe-made (de cel puţin 2 ori) şi un om care a studiat alţi lideri şi a tras o concluzie pe care – atenţie, ego alert! – eu am descoperit-o deja de câţiva ani:

“Singurul lucru pe care toţi liderii îl au în comun este faptul că niciunul nu a renunţat!”

(vs. versiunea mea: “Pierzi cu adevărat doar atunci când renunţi”)

Şi încă o premieră în prima zi – i-am văzut, cunoscut şi strâns în braţe pe cei doi oameni care au primit-o pe Simona în casa lor în urmă cu 4 ani şi care sunt un model de modestie, iubire şi dezvoltare personală – Natalie şi Andy Goddard. Am înţeles de la ei cât de important este “sistemul de lucru” şi de ce un astfel de sistem coroborat cu o oportunitate cum este doTERRA pot aduce împreună ceea ce pentru unii este (încă) imposibil de imaginat – independenţa financiară prin asigurarea unui venit pasiv.

Coroniţe pe bune

În seara care a precedat cele două zile de convenţie, comunitatea doTERRA a recunoscut reuşitele celor mai dedicaţi lideri din Europa, care au atins nivelurile cele mai înalte. Peste 200 de oameni în ultimii 3 ani – unii care au fost devastatori pentru o mulţime de antreprenori – şi pe cea mai înaltă “treaptă” din Europa, o româncă. Îhi. Oameni care au avut un impact fantastic în jurul lor dar şi mai departe, ajutând, sprijinind, iubind sute de mii de persoane. Fiecare dintre acei oameni care au fost sărbătoriţi joi seara o merită. Au muncit, au făcut sacrificii, au investit în ei şi în echipele lor energie, cunoştinţe şi multă dragoste – cât nu o fac unii oameni (cei mai mulţi de fapt) într-o viaţă întreagă.

Le-am recunoscut efortul, dedicarea, consecvenţa, perseverenţa, decizia şi puterea de a-şi urmări visul şi ţelul. De aceea, uitându-mă la ei – cupluri, femei singure, familii cu unul, doi, trei copii, tineri, bătrâni – am simţit doar respect şi bucurie. Nicio picătură de invidie. Ori să cred că vreunul dintre ei nu îşi merită locul. Înţeleg ce trebuie să faci ca să ajungi acolo şi nimeni, NIMENI nu poate fenta procesul. Aşa că bucuria lor a fost şi a mea, până aproape de lacrimi. Mai ales în cazul celor care, deşi puteau să se bucure de momentul lor de glorie pe o scenă, au trecut rapid, în paşi de dans, şi au coborât treptele pentru a ţipa şi a se îmbrăţişa cu cei din echipa lor, cei cu care au muncit cot la cot în ultimii ani. Şi a fost o bucurie imensă că doi dintre cei care au fost acolo în această postură sunt chiar cei doi oameni care ne-au schimbat vieţile în bine într-un mod atât de radical – Dan şi Simona.

„We Help The World Heal”

Au urmat apoi două zile de convenţie în care peste 20 de specialişti, medici, oameni de ştiinţă, experţi, lideri şi reprezentanţi de la cel mai înalt nivel al doTERRA au împătăşit cu peste 5.000 de participanţi ce înseamnă sufletul şi visul acestei companii, dar şi care sunt ţelurile, în cifre, pe care le vom atinge în următorii ani. Pentru că e vorba de o asumare şi asta am simţit, că vrem să facem parte din această schimbare, această misiune.

Vis versus ţel: visul doTERRA este să ajute lumea să se vindece, ţelul (cel puţin pe termen scurt şi mediu) este să îşi tripleze impactul până în 2030.

Ce am simţit că a rezonat cel mai mult cu mine a fost partea ştiinţifică (chiar dacă sunt încă lucruri pe care mă zbat să le înţeleg perfect), pentru că sunt şi eu convins că este nevoie ca lumea să înţeleagă, pe dovezi clare şi pe lucruri concrete cum şi de ce aceste uleiuri esenţiale pure funcţionează. Aşa că ocazia de a vedea nu mai puţin de 9 medici, cercetători şi oameni de ştiinţă cu ani grei de experienţă în spate vorbind despre studii, experienţe, chimie, procese de testare şi multe alte detalii din spatele sticluţelor de uleiuri esenţiale, a fost ceva unic.

Însă lecţia mai importantă a fost legată de impactul pe care cu adevărat aceste sticluţe îl au. De ambele părţi. Din Kenya în Moldova, din India în Germania şi din Bulgaria în Madagascar. Peste 47 de ţări în care doTERRA lucrează direct cu oamenii de acolo. Şi e o bucurie imensă că în vara aceasta vom avea ocazia să ajungem să cunoaştem personal astfel de oameni, în Albania şi Bulgaria.

Şi mă întorc la visul doTERRA, de a ajuta lumea să se vindece. E atât de cuprinzătoare această frază aleasă! „Ajuta” şi „vindece” sunt cuvinte cu o vibraţie foarte înaltă şi ambele ţin de esenţa noastră. Cu „E” mare. Să vrei să ajuţi cu adevărat înseamnă să îl înveţi pe om să pescuiască, nu doar să îi oferi un peşte. Să ajuţi înseamnă să împuterniceşti. Să trezeşti în acel om, în acea comunitate, în lume, credinţa şi puterea de a face. Iar vindecarea înseamnă mai mult decât tratarea unor simptome, mai mult decât gestionarea unor emoţii. Înseamnă mersul în profunzime, căutarea şi introspecţia, înseamnă să găseşti rănile cele mai adânci şi cauzele celor mai ascunse ale problemelor pe care le ai, le avem. Şi alchimizarea lor, transformarea lor.

Avem unealta, uneltele prin care putem face asta.

Oamenii sunt încă frumoşi

I-am lăsat la urmă pe cei fără de care toate aceste idei, visuri, ţeluri şi iniţiative nu pot să se materalizeze. Cred din toată inima că mai importanţi decât cei care au fost pe scenă în aplauzele a mii de oameni – aici ne includem şi pe noi, pentru că am fost felicitaţi pentru nivelul pe care l-am atins şi pentru campaniile Diamond Club pe care le-am dus la bun sfârşit – sunt cei care ne-au fost alături în aceste zile:

Alexandra şi Andrei, Nicoleta, Paula şi Ciprian, Ana şi Ioan, Paraschiva şi Valer, Alina şi Adi.

• 

• 

• 

• 

Nu puteam să ne dorim oameni mai faini împreună cu noi în aceste zile. Ne-aţi inspirat cu decizia voastră de a veni, deşi ştim că au fost multe provocări pentru fiecare dintre voi, şi ne-aţi motivat să fim şi mai buni în ceea ce facem. Aşa că îmbrăţişăm, la fel de strâns cum v-am îmbrăţişat şi pe voi, această misiune! Şi abia aşteptăm să fim din nou împreună în Lisabona, în 2023 😉

În loc de încheiere

Cred că unul dintre motivele pentru care omenirea suferă este pentru că ne-am îndepărtat de esenţa noastră, de ceea ne face să fim mai aproape din toate punctele de vedere de un copac, o floare sau o vietate cât de mică decât orice dispozitiv, oricât de inteligent sau folositor. Ne-am îndepărtat şi unii de alţii. Pentru că ne-am făcut fiecare un scop în viaţă, ne-am făcut o idee despre ce ar trebui sau nu ar trebui să facem şi am uitat să visăm, să iubim, să construim împreună. Am uitat că, dacă ne uităm în profunzime, suntem aceeaşi energie cu tot ce ne înconjoară, inclusiv unii cu alţii. Pentru că ne-am focalizat mai mult pe ce ştim sau putem să facem, ori cât de bine.

Asta îmi aminteşte de o poantă spusă de Sadhguru în podcast-ul lui Joe Rogan:

Mai mulţi oameni de ştiinţă merg la Dumnezeu şi îi spun

– Moşule, poţi să te pensionezi. Uite, din bucata asta de pământ putem face orice – o maşină, un bloc, chiar şi o fiinţă vie! Aşa că nu mai avem nevoie de tine!

Dumnezeu, uitându-se la ce au reuşit să facă oamenii de ştiinţă, le răspunde sec:

– Întâi să vă faceţi propriul vostru pământ!

Mă umple de entuziasm şi în acelaşi timp de recunoştinţă că am găsit oameni, o întreagă comunitate, care simte că avem ceva în comun care ne poate duce departe şi care ne oferă ocazia să ajutăm o lume să se vindece. Împreună avem şi uneltele. Aşa că e un moment bun să lăsăm scuzele, să pornim procesul de la noi înşine (la fel cum masca de oxigen din avion ne-o punem întâi nouă şi apoi îi asistăm şi pe ceilalţi) şi să trecem la treabă!