Studii privind uleiurile esenţiale antivirale. PLUS: cum le utilizăm corect şi eficient


Ştiai că există sute de studii ştiinţifice care demonstrează acţiunea antivirală a uleiurilor esenţiale? Şi că utilizarea acestor uleiuri pentru a îţi sprijini starea de sănătate este un lucru uşor de realizat?* Găseşti aici o scurtă trecere în revistă a cercetării şi informaţii despre modul în care folosim uleiurile esenţiale pentru a ne menţine sănătoşi pe parcursul întregului an. Da, o să intrăm puţin şi în noţiuni de chimie, dar pe scurt.

Unul dintre avantajele extraordinare ale utilizării uleiurilor esenţiale în scop terapeutic este uşurinţa cu care ele ajung în celulele noastre şi în fluxul sangvin. Datorită naturii lor liposolubile (se dizolvă în grăsime), uleiurile esenţiale trec prin membranele celulare şi reuşesc să ajungă peste tot în corpurile noastre atunci când sunt inhalate sau utilizate topic.

S-a demonstrat în numeroase studii faptul că uleiul esenţiale de Melissa este un agent antiviral eficient.


Atunci când aplici uleiuri esenţiale în zona gâtului, ele trec prin piele[1] în nodulii limfatici din zonă. Când sunt inhalate, uleiurile esenţiale difuzate penetrează celulele din sistemul tău respirator – din nas, sinusuri, gât, bronhii şi plămâni.

O căutare pe pubmed.gov găseşte pagini întregi de studii revizuite care demonstrează eficienţa uleiurilor esenţiale ca şi agenţi antivirali. Un număr de uleiuri esenţiale s-au dovedit a avea activitate antivirală, şi aceste uleiuri esenţiale conţin o cantitate mare dintr-o categorie de molecule numite “monoterpene”.[2] Linaloolul, nota ‘dulce’ din Lavandă şi din multe alte uleiuri este o monoterpenă, care este eficientă în inactivarea virusurilor anvelopate (virusul care provoacă gripa în fiecare an este un virus anvelopat).

Uleiul esenţial Benchmark Thyme este un amestec antimicrobial foarte puternic din patru varietăţi de plantă de Cimbru.

Cercetătorii au descoperit că uleiurile esenţiale ‘dezactivează’ virusurile în unul din următoarele două moduri: fie inhibând capacitatea lor de a se înmulţi[2][3] şi/sau inhibând capacitatea virusurilor de a se ataşa de peretele celulelor şi de a infecta o celulă gazdă[4]. Ceea ce este important pentru noi aici este că uleiurile acţionează direct asupra virusurilor. S-a dovedit de asemenea că multe uleiuri ne sprijină în mod pozitiv sistemul imunitar, îmbunătăţindu-i capacitatea de a contacara microbi infecţioşi – astfel uleiurile esenţiale oferă două metode independente de a împiedica îmbolnăvirea prin infecţie virală.

O altă descoperire importantă este faptul că uleiurile esenţiale naturale, întegrale sunt de 10 ori mai eficiente în a dezactiva virusurile decât compuşii individuali, izolaţi din acestea. [2] Asta înseamnă că uleiul esenţial de Tea Tree (Melaleuca) este de aproximativ de 10 ori mai eficient decât terpinen-4-ol (compusul din Tea Tree despre care se crede că este cel mai activ constituent antiviral) folosit individual. Aşa s-a întamplat în cazul fiecărui ulei studiat, şi s-a dovedit a fi adevărat şi atunci când uleiurile au fost studiate pentru proprietăţile lor antibacteriene.

Pentru a ne meţine sănătoşi pe parcursul lunilor de iarnă, când pot circula răceli sau gripa, difuzăm şi aplicăm topic blendul pentru imunitate. Aceasta este combinaţia noastră de uleiuri (toate bogate în monoterpene) cu activitate antivirală demonstrată (reţeta include Melissa, Bay Laurel, ‘Benchmark’ Thyme+, Hyssop, Ravensara, Pinus sylvestris, Tea Tree şi Lavender). Pentru că nu există un anume ulei esenţial individual care să fie cel mai eficient împotriva tuturor virusurilor, amestecând împreună mai multe uleiuri esenţiale cu activitate antivirală crescută putem să creăm formula cu spectru larg cea mai eficientă.

Inhalând aceste uleiuri esenţiale difuzate putem aduce o cantitate activă peste tot în sistemul nostru respirator şi chiar în fluxul nostru sangvin. Efectul pe care noi l-am observat este că personalul nostru care utilizează în mod regulat blendul pentru imunitate răceşte rar atunci când intră în contact cu alţi oameni din comunitate. Atunci când difuzarea nu este la îndemână, aplicăm de asemenea câteva picături pe încheietura fiecărei mâini şi apoi masăm pe gât, sub bărbie, pentru a fi absorbite în nodulii limfatici. Faptul ca suntem întrebaţi “Cine miroase aşa de bine?!?” este doar un bonus!


Vrei mai multe informaţii şi detalii despre uleiurile esenţiale? Contactează-ne pe pagina de Facebook Uleiuri esenţiale cu Simōna & Bōgdan sau la numărul de telefon 0751815657 (apel sau WhatsApp) şi te vom ajuta!


Cumpără doTERRA din mgazinul online de AICI. Cumpără doTERRA la preţ de membru (25% reducere) prin crearea unui cont cu un click AICI.

Cu siguranta vrei sa stii mai multe despre uleiurile esentiale pure de la doTERRA, beneficiile lor, cum le poti folosi eficient, cum le poti testa gratuit si cum poti intra în posesia lor în cel mai avantajos mod. Scrie-ne un mesaj pe Facebook pe pagina Uleiuri esenţiale cu Simōna & Bōgdan sau la urmatorul link.


Referinţe:
[1] Schnitzler P, Schuhmacher A, et al. (2008) Melissa officinalis oil affects infectivity of enveloped herpesviruses. Phytomedicine. Sep;15(9):734-40.
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18693101
[2] Astani A, Reichling J, Schnitzler P. (2010). Comparative study on the antiviral activity of selected monoterpenes derived from essential oils. Phytotherapy Research.2010 May;24(5):673-9. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19653195
[3] Garozzo A, Timpanaro R, et. al. (2011). Activity of Melaleuca alternifolia oil on Influenza virus A/PR/8: study on the mechanism of action. Antiviral Research. Jan;89(1):83-8. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21095205
[4] Li X, Duan S, et al. (2013). Melaleuca alternifolia concentrate inhibits in vitro entry of influenza virus into host cells. Molecules. Aug 9;18(8):9550-66.
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23966077
Uleiul esenţial +Benchmark Thyme este un amestec din uleiuri esenţiale pure distilat din patru varietăţi de Thymus zygis. Profilul lui chimic este asemănător unui amestec de uleiuri esenţiale de Tea Tree şi Thyme, dar cu un conţinut mult mai ridicat de terpinen-4-ol decât Tea Tree.
* Aceste afirmaţii nu au fost evaluate de FDA. Acest produs nu este menit să trateze, să vindece sau să prevină orice boală.

Sursa: https://anandaessentialoils.com/2013/10/21/antiviral-essential-oils/?fbclid=IwAR3qNul3yBIaerm4M_V8iC4XHsJixRXKIO91f-8XyVlxgFWoxm8LyF-7LKY

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× Contactează-ne!